luni, 22 aprilie 2013

Ziua Pământului - La Mulți Ani!

 
 
 
 
Iata-ne ajunși la cea de-a 43-a aniversare a Pământului. Să dea Dumnezeu să avem parte de cât mai multe aniversări, asta înseamnă să ne străduim să-i prelungim viaț, în același timp dăm o șansă generațiilor viitoare. De noi toți depinde acest lucru. De noi depinde ca mediul înconjurător să fie unul sănătos. De modul cum transmitem copiilor noștri acest mesaj depinde viitorul. Dacă nu v-a interesat până acum să contribuiți cu ceva, să reciclați, să reduceți consumul, să nu cumparați în exces și apoi să aruncați ... nu e târziu nici acum. Copiii iubesc natura, e foarte ușor să le transmitem să o protejeze.

O dorință am pentru un viitor cât mai apropiat: să reușim să ne mobilizăm mai bine, să se vadă mobilitatea și solidaritatea civică, să ne organizăm într-o Asociație mai puternică astfel încât să nu mai poată nimeni tăia la voia întâmplării copaci, păduri întregi, să punem accent pe responsabilitatea socială a companiilor, astfel încât să nu mai poată face ce le duce capul cu deșeurile lor.
 
O cale foarte importantă e cea legislativă unde consultarea civică ar trebui să primeze în astfel de situații; ba chiar înăsprirea pedepselor, obligarea la muncă în folosul comunității, pe langa celelalte sancțiuni. Individual sau în grupuri mici nu vom reuși mare lucru; ar trebui să realizăm câtă putere avem noi toți împreună. Dar ... încă ne mai macină rămășițe din trecut ... e bine și așa, se poate și mai rău ... frică  ....
 
Eu aș spune că se poate și mai bine! Doar împreună vom reusi!
 
Zilele acestea, pe când răsfoiam pe net am dat peste un material foarte bun și util pe care vreau să-l împărtășesc cu voi. E un ppt, dar l-am transformat în jpeg să îl pot posta.
 
 
 
 
 
 
 

 














 
 
Felicitări realizatoarei acestui material! Este foarte util, complet și poate fi prezentat copiilor cu ușurință. Ba chiar mesajele pat fi printate și expuse pe un panou astfel încât zi de zi dai cu chii de ele.
 
Sursa materialului: www.didactic.ro
 
 
Voi cum explicați copiilor!
 
 
Zi frumoasă vă doresc!
 

 
 
 

Un comentariu:

  1. Foarte frumos articolul ! :)
    Ai zis bine, sa ne ajute dumnezeu sa putem sarbatori ziua lui !

    RăspundețiȘtergere