marți, 1 octombrie 2013

Zâna Norilor - Poveștile Norilor



Zâna Norilor este o carte; dar nu una oarecare ci, o carte plină de sentimente, sau mai bine spus, de nori-sentimente. Sunt 20 de povești și tot atâția nori-sentimente, printre care: Norul Iubire, Norul Tristețe, 





Cu ajutorul acestei cărți cu povestioare, îi putem ajuta pe copii să înțeleagă propriile sentimente, trăiri, emoții, să le exprime mai ușor și, ceva foarte important, cum putem transforma un nor neplăcut (întunecos) în unul luminos și plăcut. Fiecare povestioară este însoțită de un desen al norului respectiv, desen ce poate fi colorat de copii după propria dorință, cum simt ei acel sentiment. 

Cărticica aceasta am găsit-o, făcând căutări despre zâne, pe site-ul Zâna Norilor

Tot acolo veți găsi și niște cărticele de joc. Sunt pur și simplu minunate. Andreea Mihaela Stan, realizatoarea conceptului, ne oferă 3 modele de jocuri ce pot fi jucate cu ajutorul acestor cărticele, dar cel mai simplu și ușor pentru copii este MIMA. Un copil extrage o carte, mimează emoția (conform norișorului de pe card), iar ceilalți ghicesc.




Noi nu am jucat deocamdată nici un joculeț; suntem în stadiul de cunoaștere/recunoaștere a emoțiilor/ sentimentelor. Când nu reușesc să-mi comunice starea în care sunt, mai ales cea de nemulțumire, îi pun să-și aleagă un card cu un norișor care să exprime ce simt ei în acel moment (mai ales Edi). 

Pe lângă cărticică și carduri, am comandat și o mică agendă ce îmi place tare mult. Te provoacă să exprimi, în scris, emoțiile de fiecare zi. Acum bineînțeles o folosesc eu și chiar recomand și adulților ce citesc această postare să își exprime zilnic emoțiile în scris. Acest lucru te va ajuta să închei ziua într-un mod plăcut. Dacă s-au acumulat emoții neplăcute, te poți descărca de ele etalându-le pe o foaie de hârtie sau, de ce nu, dacă le vezi scrise, poți găsi mai ușor soluții. Mă gândesc serios să introduc și la copii, pe măsură ce învață să scrie mai bine.



Vă doresc o zi minunată!

Un comentariu: