joi, 14 noiembrie 2013

Revista Școala de Basm


A apărut o nouă publicație pentru copii - Revista Școala de Basm (revista isteților de 6-12 ani). Am primit și noi un exemplar al primului număr din Revistă pentru a-l răsfoi să vedem ce spun copiii. Este prima revistă pe acre o cumpăr adresată elevilor; pentru grădiniță cumpărăm PitiClic.  Revista pare destul de interesantă, abordează diverse teme, prin urmare fiecare copil își poate găsi acolo o temă preferată. Din cuprinsul Revistei fac parte benzi desenate, jocuri, super-descoperiri dintr-o varietate de domenii: literatură, istorie, mitologie, matematică, pictură, muzică, sport, ecologie, sănătate și nutriție, călătorii. Iată câteva pagini din revistă, să vedeți despre ce este vorba.






Revista face parte din proiectul educațional Școala de Basm creat de Editura Copilăria, alături de Concursul Național de Cultură Generală - Amintiri din Copilărie

Revista Școala de Basm apare lunar, costă 10 lei și se distribuie în școli. 
Există și un Club de Basm, iar cardul de membru garantează super-avantaje.

În primul număr al Revistei sunt și concursuri, iar termenul de participare a fost prelungit până la 20 noiembrie; deci încă mai aveți timp să trimiteți taloanele din revistă. Gratuit Revista oferă la primul număr, fiecărui elev, un caiet de basm.
Copiilor mei le-a plăcut revista și sigur o vom cumpăra în continuare. Ce le-a atras atenția mai mult: secretele din jur - curiozități din lumea largă, pagina roz, pagina blue, partida de șah, copiii de pe Marte, matematica distractivă, copilărie în jurul lumii, ora de sport, pagina eco-logică. 

Ați avut curiozitatea să răsfoiți această revistă? Ce părere aveți?
Voi ce reviste cumpărați la copii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu