duminică, 5 ianuarie 2014

Instrumente muzicale din materiale reciclate



Aceste instrumente muzicale sunt realizate de spiridușii mei la un atelier de creație. Deși facem multe acasă, îi las să diversifice, să schimbe idei, păreri, să aibă ocazia să se întâlnească și cu alți copii. Și pe placul meu am găsit un club - Strumphy -  pe care îl recomand cu mare drag, mai ales că l-am îndrăgit după atelierele cu materiale reciclate. Este esențial, zic eu, să învățăm copiii ce înseamnă reciclare și că pot refolosi multe obiecte din casă, încât să realizeze nu numai decorațiuni ci și jucării. Anul 2013 a fost anul reciclării la noi în casă, am pus mare accent pe această temă și, în același timp, am discutat (și încă discutăm) despre consum, despre jucăriile din magazine sau din reclamele de la televizor. De fiecare dată când văd câte o jucărie îi întreb de ce și-o doresc, dacă au neapărat nevoie de ea, cu ce îi ajută. Dacă nu știu să-mi răspundă (pentru că sunt întrebări dificile) îi ajut să formuleze aceste răspunsuri, îi ajut să se gândească la utilitatea și folosința lucrurilor. Dar, hai să vorbim puțin despre aceste instrumente muzicale ce le puteți realiza și voi acasă; copiii vor fi foarte încântați.


Acestea două sunt tobe: 
- prima e realizată dintr-o găletușă de plastic (din acelea de iaurt sau smântână la 750-1000 gr) și deasupra ce vedeți negru, e un balon întins.  
- a doua, se vede foarte clar pentru că spiridușul cel mic a vrut musai să vadă dacă nu a rămas ceva ascuns înăuntru :)), este dintr-o cutie de conservă, iar deasupra e la fel un balon întins și lipit de cutie. Cu ce bateți tobele? Cu bețișoare de lemn (cum sunt cele chinezești) sau plastic.




Acestea sunt sunt instrumente zgomotoase, nu știu care ar fi corespondentul instrumentului muzical de bază, nu mă pricep. În prima poză e o sticlă de plastic de 0,5 l în care s-au pus tot felul de semințe (pentru a face zgomot) și apoi decorată. În a doua poză sunt două țevi de dimensiuni diferite, lipite intre ele, încărcată partea mai groasă cu semințe și apoi acoperită.


  

Aceste două instrumente fac un zgomot foarte mare, spre bucuria celor mici, datorită acelor clopoței ce îi vedeți.



Dacă vă jucați și voi să ne dați și nouă de știre! Mulțumim!

Vă dorim o zi minunată!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu